Oradea.Net


Conectare
Adresa de E-mail

Parolă



Încă nu eşti membru?
Înregistrează-te

Ţi-ai uitat parola?
Solicită una nouă
Utilizatori conectaţi
· Vizitatori conectaţi: 7

· Membri conectaţi: 0

· Membri înregistraţi: 18,608
· Cel mai nou membru: rolandkorg
Ilinca Vandici: un salon, o carte, un film, un... Cocoş

Frumoasa blondă de la Kanal D, Ilinca Vandici, care moderează de o bună bucată de vreme emsiunea "Bulevard", îşi umple puţinul timp liber pe care îl are cu câte ceva din toate lucrurile care îi fac plăcere şi nu apucă să le facă în timpul săptămânii. Pentru Ilinca timpul liber este echivalent cu weekend liber, atunci când două sau trei zile are timp suficient să se ocupe mai mult de ea.

Nu merge la vreo sală de fitness fiindcă, după cum spune chiar ea, este cam "puturoasă" şi dacă nu e cine să tragă de ea în acest sens, preferă să facă altceva. "La salon de înfrumuseţare mă duc de obicei când am timp să-mi fac o manichiură, o pedichiură, un masaj sau să-mi aranjez părul. Nu le fac pe toate o dată fiindcă nu am răbdare să stau atâta într-un loc multă vreme. Acuma, dacă stai bine cu nervii, poţi sta acolo şi o zi întreagă", zice frumoasa prezentatoare de numai 21 de ani.

Chiar dacă nu se dă în vânt după shopping la Milano sau Paris, tânăra reuşeşte să ţină pasul cu moda, chiar şi atunci când îşi cumpără haine din magazinele din Capitală. "Mă seacă chestia asta cu shoppingul în străinătate. Haine bune şi de firmă se găsesc şi în Bucureşti la Mall-uri sau la magazinele de pe Calea Victoriei. Nu stunt o fiţoasă, dacă lucrurile îmi plac şi îmi vin bine le cumpăr", a mărturisit Ilinca.

Dintre designerii români tânăra prezentatoare îi alege pe Răzvan Ciobanu, Irina Schrotter, dar şi Cătălin Botezatu, cu toate că hainele create de el i se par mai mult de "show" decât de purtat zi de zi. Cât priveşte creatorii de modă internaţionali, frumoasa blondă preferă marca Pinko, însă, spune că poate să poarte la fel de bine şi Armani, Zara sau Mango.

Cum fiecare zi din timpul liber conteză, orădeanca îşi mai lasă timp şi pentru o lectură bună, dar şi pentru unul sau două filme la cinematograf. Îi place să citească aproape orice, de la romane până la cărţi de specialitate din diverse domenii. "Ultima carte citită este "Inelul" de Danielle Steel, o poveste de dragoste, dar oarecum tragică. M-a impresionat foarte tare povestea unei fete care a devenit femeie peste noapte, datorită unor sitauţii şi împrejurări. În rest îmi plac şi cărţile de specialitate din diferite domenii, mai ales cele de psihologie".

Chiar dacă nu are timp liber prea mult, când are ocazia îi place să călătorească, în ţară şi "afară". Dintre toate destinaţiile de vacanţă, favorit este Parisul, locul unde a fost în urmă cu un an şi jumătate. "Din când în când îmi place să merg în străinătate, dar de obicei nu merg de două-trei ori într-un loc", a mai precizat vedeta.

Cât despre treburile casnice, Ilinca consideră că, la 21 de ani, încă mai are o viaţă înainte să se ocupe de ele. Recunoaşte că are pe cineva care o ajută cu menajul prin casă, dar dacă este nevoie poate şi singură să calce, să dea cu aspiratorul sau să şteargă praful. "Nu mă dau în vânt după treburi casnice. Dacă am timp liber şi stau pe acasă mă odihnesc, citesc, mă uit la televizor, sau fac o cadă cu sare de baie", a mai povestit tânăra moderatoare.

de Elena Marinescu

Integral in Bihoreanul

Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.

Nu au fost postate evaluări.
Comentarii
Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Alte titluri din această secţiune
Reclame
ParteneriMedia