În cursul zilei de vineri, Serviciul Judeţean de Eliberare a Permiselor
Auto şi Înmatriculări va fi închis. Conform reprezentanţilor
Prefecturii, pauza va fi folosită pentru a moderniza baza de date a
instituţiei. Activitatea angajaţilor va fi suspendată până la începutul săptămânii următoare.
Astfel, în ziua de vineri nu se vor emite permise de conducere sau certificate
de înmatriculare. Nici cei care doresc să îşi predea dosarele pentru
obţinerea permiselor de conducere nu pot fi ajutaţi. Activitatea Serviciului de Permise Auto şi Înmatriculări va fi reluată abia începând cu ziua de luni.