Simulatoare de accident, la Oradea
Orădenii vor putea testa două simulatoare de accidente, în cadrul campaniei „Respectul în trafic salvează vieţi”. Acţiunea este pusă la cale de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, în parteneriat cu Şcoala Auto „Opel West”.
În data de 17 iulie, de la orele 14, curioşii sunt invitaţi în Piaţa Independenţei, unde se vor putea convinge pe propria piele de importanţa atenţiei la volan. Unul din aparate simulează impactul frontal şi arată cât de importantă este centura de siguranţă.
Organizatorii nu au uitat însă nici de motociclişti, punându-le la dispoziţie celor ce preferă adrenalina pe două roţi un al doilea simulator. Acesta reconstituie efectele unui accident în care este implicată o motocicletă. Vor fi amenajate şi două piste pentru cei ce vor să-şi dovedească îndemânarea la volan, iar participanţilor li se vor pune la dispoziţie chiar şi chestionare pentru testarea cunoştinţelor privind legislaţia rutieră, filme ce prezintă efectele accidentelor, un sistem de radar, precum şi jocuri educative dedicate copiilor.
|