Jurnalista Cristina Puşcaş de la Crişana a demonstrat, însă, că se poate şi altfel. După ce a descoperit un proiect conform căruia orădenii ar fi avut dreptul să ţină în casă câini şi pisici numai cu acordul a două treimi dintre vecini, ea a studiat din scoarţă-n scoarţă textele de lege şi, cu argumente solide, i-a hărţuit pe nepricepuţii funcţionari până când a obţinut modificarea regulamentului.

Proiectul dosit

Proiectul venea să completeze Regulamentul privind regimul de deţinere a câinilor, adoptat în urmă cu câţiva ani de Consiliul Local. Atât doar că adăugirile se refereau la... pisici şi au fost făcute de Direcţia Tehnică a Primăriei pornind de la sesizările unor orădeni care se plângeau de mirosul răspândit de animalele vecinilor.

Astfel, pe lângă unele prevederi de bun-simţ, cum ar fi că rasele agresive trebuie să poarte botniţă, că proprietarii lor trebuie să aibă peste 18 ani şi să cureţe excrementele animalelor, a atras atenţia articolul 8: “Creşterea câinilor şi pisicilor în apartamente situate în blocuri de locuinţe sau în clădiri cu mai multe apartamente este condiţionată de obţinerea acordului scris a cel puţin două treimi din numărul locatarilor”. În caz contrar, proprietarul era amendat cu sume cuprinse între 300 şi 500 de lei.

Cristina spune că regulamentul dă loc la abuzuri. “L-am citit întâmplător pe site-ul Primăriei şi, pentru că am şi eu o pisică, m-a iritat la culme. Cum ar veni, dacă eu le sunt antipatică unor vecini, ar trebui să-l dau pe Thompson al meu afară, în stradă?! Pentru că altfel mă amendează”...

Cu Primăria de piept

Fără să stea pe gânduri, tânăra s-a dus la Primărie pentru explicaţii. În condiţiile în care un asemenea act trebuia mediatizat, aşa cum se întâmplă cu toate regulamentele ce urmează să fie trimise Consiliului Local, surprinzător, doar cei de la Direcţia Tehnică ştiau despre el; în rest, nici viceprimarul Gheorghe Carp, care răspunde de Direcţie, şi nici cei de la Biroul de presă nu aveau habar.

Ziarista a cerut o dezbatere publică, dar funcţionarii i-au spus că, potrivit Legii privind transparenţa decizională, numai un ONG ar putea emite o asemenea cerere! Aşa că a pus mâna şi a scris. În urma articolului publicat, Cristina a fost contactată de Mircea Şerbănoiu, preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia şi Controlul Animalelor, din Bucureşti, care a făcut o solicitare de dezbatere publică şi s-a oferit s-o ajute.

Ca să fie cât mai bine pregătită, jurnalista şi-a luat o zi liberă şi s-a pus pe studiat. Absolventă de Drept, a parcurs cap-coadă legile privind administraţia locală, cele privind protecţia animalelor, sentinţe judecătoreşti, hotărâri de Consiliu din alte oraşe referitoare la animalele de companie...

Cine-i vinovat?

Dezbaterea publică a avut loc lunea trecută, când, în faţa celor 30 de orădeni prezenţi, Cristina a demonstrat şubrezenia proiectului. Dar şi penibilitatea funcţionarilor Primăriei.

“Am întrebat-o pe Cristina Rotar, cea care a elaborat documentul, care a fost baza legală a regulamentului şi a rămas blocată. Mi-a spus că ea reprezintă Direcţia Tehnică şi că nu se ocupă cu legile. La rândul lor, cei de la Juridic au spus că lor nimeni nu le-a cerut părerea. Cel mai tare m-a enervat că au o armată de jurişti care nici măcar n-au citit regulamentul, să vadă cât e de constituţional. Veneau cu argumente sentimentale, nu legale!”.

Regulamentul bate legea

Ziarista a desfiinţat punctual legalitatea actului. Potrivit Constituţiei, domiciliul este inviolabil, iar dreptul la proprietate garantat. Iar limitele şi conţinutul acestui drept sunt stabilite prin lege, de Parlament, nicidecum de Consiliul Local. Or, atâta vreme cât nu există o lege care să spună că deţinerea în casă a animalelor este interzisă, regulamentul nu poate fi legal. Mai mult, Consiliul nu are competenţă să hotărască referitor la organizarea şi funcţionarea unei asociaţii de proprietari, iar acestea din urmă pot dispune numai asupra proprietăţii comune. “Deci, nimeni nu-mi spune mie ce să fac în propria casă”, a concluzionat Cristina.

Tânăra a apreciat că regulamentul încalcă deopotrivă drepturile animalelor, cum ar fi acela de a fi îngrijire, dar şi un principiu elementar în Drept, prezumţia de nevinovăţie. “Creşterea unui animal nu înseamnă implicit un disconfort. Până nu dovedeşti contrariul, nu îmi poţi îngrădi dreptul de îngrijire a unui animal anticipând că el va produce o stare de neplăcere. Cum poţi să te pronunţi înainte?”, întreabă jurnalista.

Cristina a mai ridicat o problemă de bun simţ. În cazul în care un cetăţean nu primeşte acordul colocatarilor, ce se întâmplă cu animalul? “Hai să zicem că un câine poţi să-l duci la SOS Dogs, deşi şi ei se luptă să-i caute alţi stăpâni, dar o pisică o laşi pe stradă, pentru că nu există adăposturi...” Efectul? Noul regulament îi transformă pe cetăţeni în infractori, fiindcă “potrivit Legii privind protecţia animalelor, abandonul unui animal constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 la 10.000 lei”.

Regula bunului simţ

Proiectul de regulament a împărţit în două mulţimea prezentă la dezbatere. Unii reclamau că nu poţi să abandonezi un animal pe care l-ai adunat de pe străzi şi l-ai îngrijit, alţii că nu e normal ca o persoană să ţină în casă 20 de pisici. “E esenţială regula bunului simţ. E normal ca proprietarii să cureţe după animalele lor, să nu existe mirosuri. Dar cu legea nu poţi negocia, chit că e vorba de unul sau de 10 animale”, a susţinut Cristina.

În final, participanţii au convenit că nu pot fi încălcate nici drepturile proprietarilor de animale, nici ale vecinilor deranjaţi de mirosuri şi de gălăgie. Nu va mai fi obligatoriu un acord al vecinilor, dar reclamaţiile vor fi verificate de Poliţia Comunitară. Orlando Balaş, consilierul pe teme de ecologie şi salubritate al primarului, spune că “angajaţii vor fi instruiţi de specialişti în medicina veterinară, ca să poată reacţiona corespunzător în cazul în care orădenii vor sesiza situaţii neplăcute legate de vecinii care deţin animale în condiţii nepotrivite”. O comisie formată din reprezentanţi ai Primăriei, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai asociaţiilor de protecţie a animalelor va analiza fiecare reclamaţie, iar hotărârile ei vor fi obligatorii.

Dar măcar va exista o dezbatere, iar animalele de companie nu vor fi simple obiecte bune de aruncat, ori mijloc de şantaj între vecini. Şi toate astea pentru că ambiţia, perseverenţa şi isteţimea unei fătuci s-au dovedit mai tari decât “profesionalismul” unei instituţii!