Oradea.Net
22°C
Oradea





Adresa de E-mail Parolă
Încă nu eşti membru? Înregistrează-te - Ţi-ai uitat parola? Solicită una nouă


Statistica ultimei ore
Vizitatori ultima oră: 266

Utilizatori ultima oră: 121

Total înregistraţi: 45,880
Facebook




Vezi discuţia
Oradea.Net - Forum Public - Discutii Generale
Maternitatea Oradea – fabrica de morti
Utilizator
Parolă

Printează discuţia

  Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: Colectionarul, 11-02-2010 09:49 PM (#1)

Pentru multe familii, o stare de fericire se transforma intr-un cosmar ce ii va urmari tot restul vietii.

Daca e prima data cand intri in maternitate, vei fi dezgustat de tot ce inseamna aceasta institutie. Mizeria spatiului este eclipsata doar de mizeria umana. Treptat, nevoia te va invata sa–ti urmaresti propriul interes si sa ignori tot ce nu are legatura directa cu tine sau cu familia ta.. Totul e bine daca se termina cu bine.

Portarii institutiei, versati primitori de spaga, sufera zilnic pierderi financiare in timpul orelor de vizita.. Pentru a reduce pierderile au luat afisul cu orele de vizita si l-au pus probabil intr-un loc inaccesibil privirii vizitatorilor. In acest fel, din obisnuinta, din graba sau din lipsa de informare, multi oameni dadeau acea nenorocita de spaga chiar si in timpul orelor de vizita.. Puteai sa intri la orice ora in maternitate atat timp cat indesai in buzunarul halatului slinos al portarului, intre 1 si 5 ron. Celor ce inca nu stiu ca traiesc in Romania sau sunt pur si simplu naivi, portarii le solicita, cu un tupeu fantastic, o cafeluta si asta dupa ce in prealabil au fost rusinati ca vor sa intre in institutie ca la ei acasa.
Daca din sutele de persoane ce intra zilnic in maternitate, in afara orelor de vizita, doar 50 cotizeaza spaga de intrare minima de 1ron, se obtine un profit frumos. Acest lucru ar trebuii sa le dea portarilor macar doza minima de bun simt si respect fata de semeni, fata de cei necajiti ce nu isi permit nici macar acel amarat de leu.. O taxa de intrare nu ar rezolva nimic asa cum ne-am comvins la spitalul Judetean, unde agentii de paza iti spun subtil ca iti faciliteaza accesul la lift, dar te costa.
Oricat de cinic ar parea, in contextul actual, lipsa de integritate a portarilor chiar ajuta. Cum sa nu intri , prin orice mijloace, atunci cand esti sunat ca nu mai sunt branule pentru perfuzii, ca s-au terminat scutecele sau sevetelele umede, ca medicamentul prescris nu se mai gaseste in stocul institutiei, ca a fost operata si nu poate bea decat apa si doar cu paiul pe care nu-l are, ca mai trebuie bani pentru medic, etc.

A venit si prosteala cu gripa porcina. S-a instituit carantina si nici un vizitator nu mai avea voie sa intre in afara programului de vizita, afisat la vedere si redus la doua ore. Pentru fiecare pacienta, nu avea voie sa intre decat o singura persoana /zi. La intrare erai legitimat , ti se notau datele din buletin si erai lasat sa intri doar daca pacienta la care mergeai in vizita era gasita intr-o lista incompleta si neactualizata. Odata intrat observai ca doar o treime din angajatii maternitatii aveau masti de protectie, iar faptul ca tu, un potential purtator, nu aveai, nu deranja pe numeni. Am aflat ca era isterie nu din cauza gripei porcine ci din cauza ca sanepidul si alte institutii specializate erau sau urmau sa vina in control. Minunea a durat trei zile si trei nopti, ca in povesti. Treptat s-a revenit la vechile obiceiuri si asemeni tiganilor ce intrau noaptea sa faca un dus sau sa doarma in saloanele goale, asemeni vanzatorilor-hoti de ziare si scutece ce intrau prin saloane cu superoferte, cu acceptul portarilor desigur, putea sa intre oricine, oricand si oriunde. Spre exemplu, in salonul de terapie intensiva –nou nascuti, unde doar mamele ce isi alaptau copii aveau dreptul sa intre, erau acceptati toti cei ce doreau sa vada un copil sau altul. Li se dadea doar un halat murdar de la atatia vizitatori ce-l foloseau in comun, nu erau protectii pentru incaltaminte, iar despre masca nici nu putea fi vorba. Socant a fost atunci cand un om de la tara a fost adus direct de la curatatul cotetelor ca sa-si vada nepotul si incaltarile lui erau pline de excremente de porc si doar mirosul intepator a dus la revolta unei mamici ce i-a cerut acestuia parasirea incintei.
Erau prea putine asistente pentru supraveghere la numarul mare de nou nascuti si neavand bani nici macar pentru scutecele copiilor abandonati, era putin probabil ca cineva sa investeasca in masuri de protectie microbiana.
Sa nu mai vorbesc de toaletele pacientelor unde este un cosmar, adevarate focare de infectie si unde sanepidul, atunci cand face control, inchide ochii si desface buzunarul.

Preturile practicate se afla foarte repede, deoarece toti angajatii sunt interesati ca acestea sa fie cunoscute. Pentru un chiuretaj-avort intre 50 si 100 eur, pentru o nastere normala 200 eur, pentru o cezariana in jur de 300 eur la care se adauga plata moasei 100-200ron, moasa care de multe ori face singura toata treaba, fiind doar asistata de medicul ginecolog. Asistentelor din sala de nasteri obligatoriu 10-50 ron. Pentru brancardieri obligatoriu 5 ron/caciula si daca uiti tu, iti vor aduce ei aminte cu siguranta. Pentru asistentele si femeile de servici 5-10 ron zilnic. Preturile difera in functie de notorietatea medicului. Si toate astea daca vrei sa iasa bine, sa fie bine, sa se termine cu bine. Daca nu iti platesti obligatiile vei fi tratat ca un obiect si vei suferi ca un caine. Dar le platesti si nu iti pare rau daca totul se termina cu bine.
De multe ori banii si numarul lor nu pot inclina balanta in favoarea binelui. Exista medici slab pregatiti, dezinteresati si prea plini de bani si de sine pentru a fi atenti la amanunte ce pot face diferenta intre viata si moarte. Exista medici incapabili sa invete ceva nou si sa se adapteze schimbarilor. Nu de putine ori medicii au prescris medicamente ineficiente sau care nu se mai fabricau si asta in momentul in care pe piata existau tratamente moderne, pentru acelasi tip de afectiuni. Sunt medici care sunt atat de pregatiti incat nu au putut determina sexul corect al copilului in 9 luni de sarcina sau nu au observat ca ii lipsesc degete sau alte parti componente. Unde sa mai vorbim atunci despre diagnosticarea unor malformatii ale fatului si tratarea acestora inainte de nastere. Exista multe avorturi spontane si nasteri premature declansate de infectii nedetectate la timp si asta tot din cauza dezinteresului si a slabei pregatiri a medicilor, ca si cauza principala, dar si din cauza analizelor facute la tot felul de centre medicale fantoma si a caror rezultat este in multe cazuri eronat.
Medicii ginecologi isi programeaza pacientele pentru nastere in zilele cand sunt ei de garda si asta pentru a nu fi adusi de acasa. Nasterea nu mai are loc in mod natural ci este provocata artificial. Este preferata cezariana pentru ca aduce mai multi bani medicilor si in acelasi timp ii fereste pe nou nascuti de fracturile tot mai dese provocate in timpul nasterilor normale. Unu din zece copii nascuti pe cale naturala sufera la nastere dislocari de bazin si membre, fracturi de coaste si craniu sau afectarea vazului si auzului.
Maternitatea nu are aparatura si personal specializat pentru interventii chirurgicale la nou nascuti si asfel daca copilul necesita interventie in primele zile dupa nastere, e mai bine sa i se faca botezul. Problema cea mai mare nu este ca nu au aceste aparate si personalul specializat, problema este ca nu comunica parintilor gravitatea reala a problemei ,nu recunosc ca nu sunt in stare sa rezolve situatia si nici nu ofera solutia salvatoare, ce se afla de multe ori in alte centre medicale din Cluj, Timisoara, Bucuresti ,Ungaria si asta de frica ca nu cumva acestia sa descopere erorile medicale ce au fost facute. Unii medici, cu frica de Dumnezeu, atunci cand observa o problema ce ii depaseste si stiu ca nu are sanse de rezolvare cu aparatura din dotarea maternitatii, recomanda gravidelor sa nasca la clinici din Ungaria. – Daca vrei sa-ti traiasca copilul, du-te in Ungaria! Alti medici sunt insa prea insetati dupa bani si la observarea unei probleme, informeaza obsesiv pacienta ca este o sarcina cu risc, neintrand insa in detalii si neoferind solutii. Daca copilul se naste viu si totul este ok , medicul este recompensat suplimentar, iar daca copilul moare, medicul este acoperit de acte la care oricum familia nu are acces decat dupa terminarea necropsiei si care nu vor face decat sa confirme varianta medicilor. Sunt cazuri in care probele prelevate de la pacienta sau fat se pierd pe drumul spre si dinspre laborator si asta pentru ca ar putea demonstra o neglijenta sau chiar o culpa medicala.

Sunt multe femei care merg la cabinetele particulare ale medicilor ginecologi, pe toata perioada sarcinii si unde li se spune ca totul este perfect si sa nu-si faca griji iar inainte cu cateva zile de nastere copilul moare in pantec sau se declanseaza nastere prematura la 6-7 luni. Faptul ca majoritatea ecografelor din cabinetele particulare sunt second-hand si sunt depasite din punct de vedere tehnologic, nemaifiind folosite de zeci de ani in tarile occidentale si care nu pot detecta corect nici macar o piatra la rinichi sau numarul de coaste al unui fat in 8 luni de sarcina, nu deranjeaza pe nimeni.
Medicii ginecologi au venituri lunare cuprinse intre 10.000 ron si 30.000 ron. Sa fie sanatosi. Multi dintre ei isi merita pe deplin veniturile, dar sunt destui ce pun in pericol, cu buna stiinta, pe toti cei ce au nenorocul sa le solicite serviciile.

Exista multe femei ce au pierdut 3-4-5 sarcini si inca merg la medici si clinici din Oradea si exista femei ce si-au pastrat medicul ginecolog chiar si dupa 3 sarcini pierdute. Stiu caz care a pierdut 4 sarcini in Oradea si doar dupa analize facute in Ungaria i s-a detectat o infectie ce era cauza avorturilor. Acum are bebe.
Recomandarea mea se indreapta catre femeile care au pierdut o sarcina.
Incercati si in Ungaria.
Va trebuie un vorbitor de limba maghiara si o programare telefonica la una din clinicile din Debrecen.
Cu masina se ajunge in max 2 ore si consultatia cu ecografie costa exchivalentul a 200 ron. Diferenta este ca de la cer la pamant fata de clinicile din Oradea sau din tara. Analizele si ecografiile sunt mult mai exacte. Exista aparatura moderna.
O inseminare simpla costa in jur de 1000 eur, iar o inseminare artificiala 2500-3000 eur.
Se poate alege si inseminarea artificiala cu mama purtatoare. Cu 3000 eur si cheltuieli de cazare timp de 9 luni se poate gasi usor o mama purtatoare.
Observatie:
Analizele medicale trebuie sa se faca in cel putin doua locuri diferite, ce nu apartin aceleasi firme.

Nu dau nume de medici pentru ca o gravida trebuie doar sa intrebe in stanga si in dreapta si va afla rata de mortalitate a bebelusilor pe fiecare medic in parte. Nu vreau sa discreditez maternitatea , o fac ei singuri foarte bine. In alte orase e oricum mult mai rau. E problema unui intreg sistem medical si a unui prost management al acestor institutii.

Daca aveti informatii ce pot ajuta o viitoare mama, nu ezitati sa le expuneti.
Avatar utilizator
Colectionarul
General Member

Postări: 6

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: kares, 12-02-2010 02:16 AM (#2)

Domnul Autor '
Ξn multe lucruri aveţi dreptate.Din păcate aţi scris adevărul despre Maternitate.Soţia a păţit cum aţi scris. Dar trebuie să scriu părerea mea.
1.Mai sunt medici buni şi corecţi.Trebuie să-l căutaţi.Eu am găsit !!!
2.Neaparat trebuie să schimbaţi afirma: ţigani.Nu sunt ţigani ξn Romănia.Există :rromii.Vă rog din suflet : nu scrieţi aşa-i de ceva.Mai avem nevoie de Dumnevoastre !
Sfatul meu către mamele:
Dacă nu mergeţi la Maternitate ξn Oradea, mergeţi la Clui sau la Debreţin. Căutaţi pe doamna Marika!Ea ajută pe toţi.
Trebuie să luptaţi pentru copilul dumnevoastră !
Avatar utilizator
kares
General Member

Postări: 12

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: Colectionarul, 12-02-2010 08:18 AM (#3)

Pentru Kares
Iti multumesc ca ti-ai spus parerea.

1- Exista, in Oradea, 2-3 medici ginecologi care sunt profesionisti si care sunt direct interesati de pacientii lor. Sunt medici ce se informeaza continuu, ce cauta solutii, ce paricipa la intalniri-colocvii de specialitate si toate astea pentru pacientii lor.
Problema mea, ceea ce ma deranjeaza, este ca medici ginecologi ce nu mai au nici un gram de umanitate, ce sunt slab pregatiti, ce nici macar nu au capacitatea si interesul de a invata lucruri noi (de specialitate desigur), sunt acoperiti de catre conducerea institutiei si de catre ceilalti medici desi au pierderi mult peste medie in ceea ce priveste pacientele lor, avand nenumarate plangeri in acest sens.
2- Am un mare respect pentru tigani. A existat un moment in viata mea cand eram intr-o situatie disperata-limita si o familie de tigani mi-a oferit cazare si masa, mi-a oferit din putinul lor si nu au cerut nimic in schimb. Si asta in momentul in care biserica era prea ocupata cu constructia de catedrale imense si fara folos. Am facut afaceri cu familii de tigani si am ramas surprins de priceperea acestora si de faptul ca nu renunta la traditii.
Daca vedeam chinezi intrand in Maternitate pentru a face dus cu apa calda, spuneam ca am vazut chinezi.
Un prieten de-al meu si-a schimbat numele dupa 25 de ani, de cand ne cunoastem. Acum se prezinta tuturor cu noul nume si el spera ca i se va schimba destinul in viata. Toti cei care l-au cunoscut inainte, il striga dupa vechiul nume si oricat ar incerca el sa schimbe acest lucru , nu o sa reuseasca niciodata. La fel , Martorii lui Iehova nu vor reusi niciodata sa ma convinga sa-i spun lui Dumnezeu, Iehova.
Pentru mine, termenul de rrom nu are nici o semnificatie si de aceea nu il voi folosi. A spune cuiva ca e tigan, daca acel cineva apartine acestei etnii, nu este o jignire.

Intradevar Doamna Marika este o femeie de incredere si ii ajuta pe toti cei ce vor sa consulte medici din Ungaria.

Am un mare respect si pentru unguri si asta in urma atitudinii pe care au avut-o dupa moartea handbalistului roman Marian Cozma. Deasemeni, de ziua nationala a Romaniei, pe postul national de televiziune din Ungaria, la ora de maxima audienta, rula un film romanesc, cu subtitrare in limba maghiara. Si asta in momentul in care toate filmele straine sunt dublate, cu voce, in limba maghiara. Cel mai bun prieten al meu este ungur.

Dar sa nu ne abatem de la subiectul principal.
Avatar utilizator
Colectionarul
General Member

Postări: 6

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: Colectionarul, 02-04-2010 11:41 AM (#4)

Test:

Atunci cand trebuie sa faceti analize de sange, incercati sa le faceti in trei locuri diferite, in aceeasi dimineata. O sa observati diferente enorme intre rezultatele analizelor. O sa va coste triplu dar merita. Sunt foarte multe persoane ce au primit tratamente gresite si indelungate, fara rezultate si cu multe efecte secundare, pe baza unor analize a caror rezultat a fost gresit. Multe cabinete-centre medicale au aparatura depasita, reactivi expirati, consumabile refolosite si nu in ultimul rand, personal slab pregatit si dezinteresat. Incercati, spre exemplu, un set de analize la Pelican. Intr-o ora ajungeti la centrele lor din Nufarul, Bd.Dacia si Rogerius. O sa aveti o mare surpriza.
Mai sunt destule centre medicale fantoma, rasarite din spatiul unei case taranesti in curs de prabusire, ce a fost cosmetizata si recompartimentata, si unde este indicat sa solicitati-supravegheati desigilarea seringii si a acului. In anul de gratie 2010 exista inca spitale si centre medicale ce refolosesc acele mici tuburi din plastic folosite pentru clisma si care intra in rectul a sute de pacienti cu boli diferite. Le dezinfecteaza in apa cu clor si le refolosesc. Costa 10bani bucata. Sa nu mai spun cum dezinfecteaza acele tuburi din cauciuc folosite pentru endoscopie si colonoscopie.
Daca vreti o mostra dintr-un spital de groaza merge-ti la spitalul Nr.5. Foarte multi oameni cu atac cerebral ce ar putea fi recuperati complet printr-un tratament rapid si corect si care au nesansa sa fie dusi la 5, ajung paralizati pe viata...in cel mai bun caz.
Dar sa nu generalizam, nu e peste tot la fel. Tocmai de aceea trebuie sa incercam in mai multe locuri, atat pentru analize cat si pentru consultatii.
Avatar utilizator
Colectionarul
General Member

Postări: 6

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: Colectionarul, 15-07-2010 09:30 PM (#5)

Dupa cezariana sau chiar dupa o nastere normala organismul mamicii are nevoie de un pic de ajutor pentru a-si relua functiile.
Tranzitul intestinal trebuie stimulat pentru a reporni in conditii optime si pentru aceasta sunt indicate cafeaua calda si ceaiul de chimen, pe stomacul gol. Pe femeie trebuie sa o treaca vanturile ca sa fie sigura ca totul reintra in normal. Pare ceva banal, dar pot aparea complicatii nedorite.

Sunt multe lucruri de care o femeie trebuie sa tina cont, atat pe perioada sarcinii cat si dupa nastere. Pentru o femeie ce a ramas insarcinata pentru prima data este indicat sa vorbeasca cu alte femei ce au adus deja pe lume unul sau mai multi copii si sa le intrebe in amanunt ce trebuie sa faca. Desigur ca sunt particularitati de la o femeie la alta, dar sunt si multe lucruri general valabile pentru orice viitoare mamica.

Copilul , inca din perioada intrauterina, simte tot si este afectat de tot ce se intampla cu mamica lui. Este ca un burete ce absoarbe stari de spirit, ganduri, reactii. Orice problema ar fi existat pana atunci, femeia trebuie sa o inchida intr-un colt al mintii sau cel putin sa o ignore.
Avatar utilizator
Colectionarul
General Member

Postări: 6

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: teamguard, 01-10-2010 10:26 AM (#6)

in toate maternitatile din tara se intampla cate ceva (vezi maternitatea giulesti din bucuresti), nu numai acolo. nu poti sa mai ai incredere in nimeni si nimic.
http://www.teamguard.ro
Avatar utilizator
teamguard
General Member

Postări: 1

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: andy20, 11-10-2010 03:12 PM (#7)

buna
spuneti-mi in oradea se fac cezariene la cerere ? si daca da care medici ;dr muresan face asa ceva ?
Avatar utilizator
andy20
General Member

Postări: 1

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: Colectionarul, 11-06-2011 09:32 PM (#8)

Romania - Ramnicu Valcea – 2011

O femeie a nascut in toaleta spitalului, dupa ce medicii i-au confundat sarcina cu o tumoare abdominala, apoi cu pietre la rinichi. Simptomele specifice sarcinii au fost identificate de catre medicul de familie ca fiind afectiuni ale ficatului si tratate ca atare.
Femeia a fost consultata de trei medici, din care doi specialisti. I s-a facut si o ecografie abdominala la care medicul nu a reusit sa observe o sarcina normal dezvoltata si aflata in a noua luna de evolutie. Femeia a nascut in toaleta spitalului un copil perfect sanatos.

http://www.mediafax.ro/social/o-femeie-a-nascut-in-toaleta-spitalului-medicii-au-confundat-sarcina-cu-o-tumoare-abdominala-apoi-cu-pietre-la-rinichi-video-8132224

http://www.hotnews.ro/stiri-doctorh_actualitate-8476544-ramnicu-valcea-femeie-nascut-toaleta-spitalului-dupa-medicii-confundat-sarcina-tumoare-abdominala-apoi-pietre-rinichi.htm


Si femeile continua se mearga la aceiasi medici care au nenorocit o gramada de familii, la acelesi spitale care scot morti pe banda din camera de nasteri. Nimeni nu invata nimic si nimeni nu face nimic. Viata nu mai are nici o valoare.
Tot sistemul sanitar este bolnav, ineficient, corupt. Ce fel de medici poate sa detina un astfel de sistem. In 20 de ani nu s-a reusit nici macar informatizarea, centralizarea datelor si interconexiunea intre medici de familie, spitale, CAS, farmacii si minister. Nu exista nici un interes, doar asa se poate fura mai mult.

Nu putem acuza medicii. In toata lumea exista erori medicale si oricat de bun ar fi un medic, la un moment dat acesta greseste. Doar ca in lumea civilizata spitalele, medicii si intreg sistemul invata din greseli, incearca sa le afle cauza si sa le preintampine. Pacientii sunt despagubiti si niciodata nu se cauta pedepsirea vinovatului ci identificarea factorilor ce au dus la acea greseala. La noi incepe vinatoarea impotriva medicilor ce gresesc, de ochii lumii desigur si cat sa linisteasca lumea dornica de razbunare. Nu am auzit niciodata in Romania de identificarea unei cauze sau a unui cumul de factori ce au dus la o eroare medicala si pe urma implementarea unor noi instructiuni in tot sistemul sanitar.
Stiu o multime de oameni ce in urma unor accidente au suferit diverse fracturi si pe urma au fost nenorociti pe viata de medici ortopezi din Oradea. Au fost operati atunci cand nu trebuia, li s-au scos cartilagii ce nu trebuiau scoase, li s-au pus oasele stramb si in general li s-au facut interventii la nivel de amatori, ce au avut ca urmari sechele si handicap pe viata. Multi dintre acestia ajung la Dr. Galateanu ce incearca si de cele mai multe ori reuseste, sa repare din ce au stricat altii.
In general medicii programeaza pacientii la operatii pentru afectiuni ce ar putea fi tratate medicamentos. De la operatii ies banii frumosi. Dar oricat de multi bani ar fi dati unor medici, acestia nu pot substituii lipsa de pregatire si profesionalism a medicilor.

Cei mai multi medici sunt invinsi de sistem si la un moment dat renunta sa mai lupte si sa mai evolueze.
Dr. Margineanu de la O.R.L. un medic extraordinar, a ajuns sa lucreze intr-un cosmar de spital, pe Republicii langa Mag. Crisul – Stationar 2 cred ca este. Cand cineva urca pe sectia orl pentru un consult si are sansa sa nu vomite in primele secunde de la mirosul de fecale ce vine din saloanele pacientilor si grupurile sanitare, va ramane cu sechele la vederea instrumentarului medical ce se foloseste la tratarea sa si la mizeria existenta acolo. Ministrul Cseke nu cred ca a fost vreodata acolo si probabil ca degeaba si ar fi .

Cel mai bine ar fi sa nu ne imbolnavim! Daca totusi se intampla este indicat sa nu luam o decizie de urmare a unui tratament sau efectuare a unei interventii chirurgicale decat dupa ce am consultat cel putin 3 medici specialisti, de la spitale diferite.

Fratilor! Nu mai mancati otrava. De la mancare si stres apar majoritatea problemelor de sanatate. In pietele de legume-fructe 90 la suta din cei care vand nu sunt producatori agricoli decat in acte si nu stiu dacat sa stopesca produsele cu chimicale pentru a le mentine aspectul atragator cat mai mult .

Bacteria E.Coli se afla in interiorul legumelor si nu pe coaja acestora. Oricat de bine ar fi spalate legumele si fructele nu dispar pesticidele aflate in acestea.
Avatar utilizator
Colectionarul
General Member

Postări: 6

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: calin2012, 15-06-2011 08:33 PM (#9)

Numai la doctor sa nu ajungi. Imi spunea un prieten ca tatal sau a luat tratament pentru inima timp de peste 20 de ani. Cand in sfarsit doctorul la care mergea a iesit la pensie, s-a mutat la un altul pentru hartogaraie. Acesta i-a facut cateva teste si a ajuns la concluzia ca nu are nimic la inima, dimpotriva are o inima foarte sanatoasa si ca doar are tensiune crescuta ce trebuie urmarita.
Eu am fost programat pentru operatie de apendicita acum 10 ani, nu m-am dus. Am aflat mai tarziu ca aveam doar nisip la rinichi si durerea se transmitea in fata, in zona apendicelui. Imi venea sa-l caut pe doctor si sa-l scuip in fata. De ce nu am facut-o?
Daca vreti un medic gastroenterolog bun, recomand din toata inima pe Dr.Popa Corina. E dificila, e increzuta, dar stie meserie. A salvat multi oameni.
Editat de calin2012 15-06-2011 08:39 PM
Avatar utilizator
calin2012
General Member

Postări: 1

RE: Maternitatea Oradea – fabrica de morti
by: Colectionarul, 13-07-2011 07:43 PM (#10)

Ginecoloaga Lacziko Szidonia, "născătoarea de tragedii", şi-a dat demisia de la Maternitate

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/ginecoloaga-lacziko-szidonia-nascatoarea-de-tragedii-si-a-dat-demisia-de-la-maternitate-95579.html#show_comment

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/-nascatoarea-de-tragedii-ginecoloaga-lacziko-szidonia-lasa-in-urma-copii-handicapati-si-mame-mutilate-94801.html?id=94801&2_page=0

Doamne-ajuta!
Avatar utilizator
Colectionarul
General Member

Postări: 6

Opţiuni
Salt la forumul: