Cu toţii ştim cât de greu se circula în unele zone ale oraşului. O ştiu şi cei de la Poliţie şi de la Primărie. Tocmai din această cauză, cele două instituţii vor colabora pentru a le veni în ajutor şoferilor orădeni. În timp ce numărul maşinilor creşte şi traficul devine tot mai greoi şi mai încurcat, cei de la Poliţie vor elabora, împreună cu cei de la Primăriei, un plan prin care doresc să rezolve această problemă.
Vestea a fost confirmată de comisarul-şef Liviu Popa, în cadrul unui eveniment la care a participat şi reprezentantul Primăriei, Gheorghe Carp. Problema traficului a fost abordată şi de fostul primar interimar, Mihai Groza, care a dorit realizarea a trei sensuri giratorii: unul pe bulevardul. Ştefan cel Mare şi alte două pe Calea Aradului, lângă Imprimeria de Vest, respectiv la intersecţia cu str. Ibsen.
O altă variantă promovată de comisarul-şef Popa presupunea înfiinţarea unor mijloace de transport dedicate special elevilor, pentru a evita aglomeraţia în preajma instituţiilor de învăţământ. Ideea sa a fost preluată şi sprijinită de către reprezentanţii PNL, astfel că Primăria ar putea aloca fonduri pentru autobuze speciale.