| 150 de orădeni au protestat împotriva reamenajării Pieţei Unirii |
150 de orădeni au protestat împotriva reamenajării Pieţei Unirii
Peste 150 de persoane, simpli cetăţeni, tineri ecologişti, reprezentanţi ai unor organizaţii civice, ziarişti şi oameni politici, au dat ocol parcului, în tăcere, cu lumânări aprinse în mâini, răspunzând astfel unei invitaţii la protest lansate, cu o zi înainte, pe internet.
“Marşul tăcerii”, cum a fost intitulat, n-a fost unul tăcut. Orădenii care au răspuns iniţiativei nu s-au putut abţine de la comentarii legate mai cu seamă de faptul că lucrările de reamenajare a parcului din centru au fost demarate fără nicio consultare publică. “Copacii aceştia au crescut sub ochii mei. Am simţit o durere fizică atunci când, peste noapte am văzut că nu mai sunt”, a spus o femeie în vârstă, aflată la faţa locului.
Ovidiu Gabor, preşedinte al Partidului Naţional creştin Democrat şi candidat la Primărie, cel bănuit că a fost iniţiatorul mişcării de protest, s-a declarat nemulţumit de numărul celor prezenţi. “Nu contează cine a avut inţiativa. Important e că suntem aici pentru parcurile Oradiei şi pentru viitorul copiilor noştri. Eu cred însă că, din păcate, suntem prea puţini”, a declarat el.
Cunoscutul biolog şi veteran al cauzelor ecologiste din Bihor, Ana Marossy, s-a arătat deranjată de prezenţa, de această dată destul de consistentă, a unor lideri politici locali, de la PSD, PER, UDMR şi PNG. “De ce au venit partidele? Pentru că e campanie electorală? Anul trecut, când au vrut să betoneze malul Crişului, unde erau aceşti domni?”, se întreba indignată Marossy, amintind de protesul de acum un an al ecologiştilor orădeni.
Cu lumânări în mâini, acompaniaţi de zgomotul foarfecelor electrice ale muncitorilor ce îşi vedeau mai departe de treabă în faţa Bisericii cu Lună, participanţii la miting au dat ocol scuarului din care au fost tăiaţi primii copaci. La final, lumânările lor au fost aşezate într-un colţ a parcului, ca un reqviem dedicat amintirii copacilor tăiaţi. După mai puţin de o oră, protestul s-a încheiat fără incidente.
Integral in Bihoreanul
|
  
|