Proiectul propus prevede colaborarea dintre Administraţia Social Comunitară Oradea din cadrul Primăriei, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean, Poliţie, Jandarmerie şi ONG-urile acreditate în prestarea de servicii sociale.
Planul prevede ca în fiecare zi de vineri instituţiile implicate să desfăşoare un program de razii comune, care se vor face la ore diferite. Persoanele ridicate din stradă vor fi duse la sediul Poliţiei sau la Azilul de Noapte pentru a fi identificate şi pentru a li se aplica sancţiuni conform legislaţiei în vigoare.
Conform Hotărârii de Consiliu Local, minorii prinşi la cerşit vor fi daţi în grija Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar adulţii originari din alte localităţi vor fi duşi în localităţile de domiciliu, unde nu vor mai putea beneficia de servicii sociale. La fel, cerşetorii cu domiciliul în Oradea nu vor mai putea beneficia de masă la cantina săracilor vreme de o lună de zile dacă vor fi prinşi “în exerciţiul funcţiunii”.
Conform articolului 326 din Codul Penal, “fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu zile de amendă”.
Integral in Bihoreanul










