Acţiunea va fi deschisă începând de luni şi se va desfăşura până în data de 24 mai. În această perioadă, studenţii orădeni sunt invitaţi să afle tot ce trebuie să facă pentru a beneficia de avantajele programului Erasmus, prin intermediul căruia studenţii pot efectua perioade de studiu în alte ţări europene, cu recunoaşterea perioadei petrecute la instituţia parteneră.
Pentru ediţia aceasta a săptămânii Erasmus, reprezentanţii Biroului Life Long Learning din cadrul Universităţii Oradea, care coordonează întregul program, au pregătit o serie de activităţi. Una dintre acestea va fi în data de 20 mai, când participanţii la program sunt invitaţi să viziteze principalele atracţii turistice ale oraşului ca Biserica cu Lună, Muzeul Ţării Crişurilor sau clădirile cu arhitectură deosebită.
Manifestarea se va încheia în data de 24 mai cu un party studenţesc în clubul Joy.
În acest an, Universitatea Oradea are peste 170 de studenţi implicaţi în programul de burse Erasmus. Dintre aceştia, 50 sunt studenţi străini care învaţă la universitatea orădeană, restul fiind studenţi orădeni care studiază în alte ţări europene.
Pe plan internaţional, programul ”Erasmus” a fost lansat în anul 1987, iar în România funcţionează începând cu anul 1997, an în care a debutat şi la Oradea.